La o zi după eliminarea naționalei de la Euro, Daniel Pancu a vorbit despre meciul cu Olanda, dar și despre noul sezon și despre obiectivele Rapidului.
Ce părere ai de jocul practicat de națională în partida cu Olanda? Cred că nu s-a putut mai mult, în primul rând din cauza diferenței de valoare. Ei au două echipe pe care le pot alinia oricând. Noi avem doar un grup de jucători și e foarte greu să reziști trei meciuri consecutive într-un interval scurt de timp. Înainte de meci s-a spus că olandezii ne vor lăsa să câștigăm… O mare greșeală să crezi că Olanda ne poate face cadou ceva vreodată! Nu se poate, la nivelul ăsta, așa ceva niciodată, nici nu trebuia să vorbim despre așa ceva. Eu nu cred nici în speculații de genul că, în prima repriză, ne-au invitat să dăm gol. Poate că ei au jucat mai relaxat, dar atât. Mulți spun că trebuia să jucăm mai ofensiv… Poate puteam să riscăm mai mult, dar exista pericolul să pierdem la 4-5 goluri diferență. După părerea mea, locul trei este maximum ce puteam obține în această grupă. Eram calificați dacă băteam Italia, dar și așa este un rezultat bun, că am obținut două puncte. Deocamdată ne lipsesc multe…
Totuși, Turcia a reușit să întoarcă rezultatul în două meciuri, noi de ce nu am putut? Întotdeauna turcii ies la atac, pentru că ei au în spate o tradiție, au istorie, au fost imperiu. Eu am jucat acolo șase ani și știu cum gândesc ei fotbalul. Pentru ei nu contează cu cine joacă, poate să fie și triplă campioană mondială, ei joacă la fel, numai pentru a câștiga. Există termen de comparație între actuala echipă și „Generația de Aur“? Nu. Echipa lui Hagi avea mult mai multe calități, mai multă personalitate… Cei de acum pot spune că au făcut egal cu campioana mondială și cu vicecampioana mondială. Atât! Ca impresie generală nu se pot compara cu „Generația de Aur“.
Ce am câștigat după acest turneu final? Am fost și eu la primul meci și pot spune că am câștigat imaginea spectatorului român. Le-am făcut o surpriză plăcută elvețienilor, care au vorbit foarte frumos, încântător despre oamenii din România.
În noul sezon va câștiga Rapid campionatul? Simt în aer că o să avem un an diferit. Prea mult ne-am chinuit în ultimul timp. Eu aș prefera să câștigăm campionatul și să nu facem nimic în Europa sau în Cupa României. Cred că titlul ar trebui să fie principalul obiectiv al Rapidului.
Cum te înțelegi cu noua conducere tehnică? Sunt niște antrenori profesioÂniști, foarte serioși, de care avem nevoie. Nu am mai început pregătirea în acest stil, direct cu mingea, cu antrenamente foarte plăcute, dar și solicitante. Eram obișnuiți să începem mai mult cu alergare aerobă cel puțin o săptămână. Acum însă e altceva. E un lucru nou pentru toți jucătorii noștri. Echipa României de acum se poate lăuda cu remizele cu Italia și Franțța. Dar atât! Daniel Pancu mijlocaș Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER